Bogdan de la Ploiești este în vacanță alături de câțiva prieteni, la munte. Ce a pățit cântărețul după ce a rămas cu mașina înzăpezită?
Manelistul Bogdan de la Ploiești se află în acest moment la munte, alături de amicii lui, dar și de copiii acestora. Se pare că vedeta a întâmpinat mai multe probleme în această dimineață. Ce șoc a trăit cântărețul când a cerut să fie ajutat?
În această dimineață, Bogdan de la Ploiești le-a povestit internauților săi cât de dezamăgit a rămas după ce a cerut ajutorul unui domn care deține o cabană la munte, cea care este chiar vis-a-vis de locul în care este el cazat.
Se pare că el, împreună cu prietenii săi a vrut să plece pentru a lua micul dejun sau câte ceva de mâncare, însă nu a reușit. Mașina cântărețului era împotmolită în zăpadă. De asemenea, acesta a rămas șocat că deși erau și copii mici care aveau nevoie de hrană, domnul respectiv nu a vrut să îl ajute.
„Stați puțin că sunt… Am rămas cu mașina în pană și am sunat la un domn care să mă ajute. Avea tractor și l-am sunat respectuos. I-am zis vă rog frumos să mă ajutați că am rămas înzăpezit și că sunt cu niște prieteni care au copii, mor copiii de foame. Ce credeți că mi-a spus? Să te ajute cei la care te-ai cazat! El era supărat pentru că nu m-am cazat la el.
E, pentru asta… lasă… să îți trăiască nevasta…”, a povestit Bogdan de la Ploiești pe Instagram.
Manelistul are o comunitate mare pe rețelele de socializare. Pe pagina de Instagram este urmărit de 368 de mii de persoane, iar pe Youtube reușește de fiecare dată să ajungă în trening. Să nu uităm de Facebook, acolo, Bogdan de la Ploiești este urmărit de peste 478 de mii de persoane.
VEZI ȘI: BIANCA COMĂNICI, DECLARAŢII NEAŞTEPTATE DESPRE BOGDAN DE LA PLOIEŞTI: „SUNT IUBITA LUI”